Scurt istoric
Actualul oraş s-a constituit iniţial prin contopirea în 1884 a trei localităţi : Cristur-sat, Cristur-oraş şi Timoneşti. Ulterior s-au anexat localităţile Filiaşi (1926) şi Beteşti (2004). Numele localităţii derivă din sfânta cruce (Santa Croce), susţinută şi de sfântul ocrotitor ales al bisericii catolice, Santa Croce. Denumirea localităţii este în corelaţie şi cu „Dealul Crucii”, care se ridică deasupra oraşului şi are o cruce în vârf. Atributul „secuiesc” este utilizat prima dată în scris din anul 1548 pentru diferenţierea celor aproape 50 localităţi cu acelaşi nume din bazinul carpatin.
Cristuru Secuiesc este situat la marginea estică a Transilvaniei, la o altitudine de 390 m, la limita zonei deluroase a Târnavelor, pe zona aluvionară formată de vărsarea în Târnava Mare a pârâurilor Goagiu respectiv Nicoul Alb.Temperatura medie anuală este de 8,9 °C, media precipitaţiilor fiind de 620 mm. Valea largă, însorită a Târnavei Mari a creat condiţii favorabile agriculturii şi stabilirii de aşezări umane din cele mai vechi timpuri. Cele mai vechi urme de aşezări umane datează din urmă cu 7000 de ani, din perioada neoliticului timpurii. Această populaţie sporadică în epoca bronzului (2500-800 î.e.n) s-a înmulţit simţitor. Din această perioadă datează cele mai vechi urme arheologice sporadice din centrul oraşului. Epoca fierului (800 î.e.n -106 e.n) este dovedită de un cimitir celtic. Există dovezi ale populaţiei dacice, datând din a doua perioadă a epocii fierului. Au urmat apoi epoca romană (120-250) şi epoca migraţiilor (goţi, gepizi) – susţinute de dovezi arheologice locale. Apariţia slavilor din sec. VII este evidenţiată prin vestigii arheologice variate. Cert este, că descălecătorii unguri au întâlnit o populaţie sporadică slavă.
Surse istoriografice scrise sunt disponibile abia din sec. XIV. Vestigiile arheologice datând din jurul anului 1200 sunt abundente – aceasta fiind data probabilă a sosirii secuilor în zonă. Ei au vorbit şi promovat limba şi cultura maghiară şi au schimbat complet faţa localităţii (au construit cea mai mare biserică din zonă).
Nu este voia întâmplării, ca la prima atestare scrisă a localităţii din 1333 această localitate a plătit cel mai mare tribut papal (23 dinari, pe când Odorheiul Secuiesc doar 17). De remarcat, că regele Sigismund a emis aici în perioada 3-4 ianuarie 1395 câteva diplome scrise . Prezenţa regelui şi a cancellariei în această localitate subliniază rolul de centru zonal al localităţii . Prima menţionare scrisă ca oraş de câmpie (opidum) datează din 1459. După cum atestă vestigiile arheologice, în această perioadă aspectul localităţii s-a schimbat radical – au dispărut locuinţele săpate în pământ, s-au construit case din lemn, cu pivniţe. A apărut sticla de geam şi s-au răspândit sobele de teracotă bogat ornate. Dezvoltarea rapidă a pierdut însă din elan datorită răscoalei secuieşti din 1562 şi a ambiţiilor de capitală secuiească a Odorheiului Secuiesc.
Diplome cu privilegii a oraşului : Prima diplomă s-a emis de regina Izabella (1558). Aceasta a fost reatestată de Báthory István, Báthory Zsigmond, Brandenburgi Katalin (1629), I. Rákóczi György (1632). Ultima diplomă s-a emis de V. Ferenc Ferdinánd în 1844.
Reformaţia. S-a răspândit în Transilvania în mijlocul secolului al XVI.-lea. În Cristuru Secuiesc a avut loc în perioada 1548-1568. Drept consecinţă s-a adoptat religia unitariană. Reformatorul a fost Marosi Sinnyg János, absolvent al şcolii braşovene Honterus. Atunci s-a fondat aici una din cele 10 şcoli medii din Transilvania. În anii 1568-69 în fruntea instituţiei se găsea Szemerjai Bora András.
Dreptul la târg. Prima atestare scrisă datează din 1590 (pentru ziua Sfintei Cruci-14 septembrie).
Un eveniment important al istoriei Transilvaniei a avut loc în Cristur pe data de 1 februarie 1605: Bocskay István a fost ales în funcţia de „comes siculorum” pentru ca ulterior în Miercurea Nirajului să poată fi ales voievodul Transilvaniei. Această dată constituie reper şi sub aspectul răspândirii credinţei reformate. În 1631 au deja învăţător, în perioada 1632-42 se construieşte biserica separată şi parohie.
Un alt eveninemt remarcabil a fost fondarea în 1793 a Gimnaziului Unitarian şi construirea în prealabil a bisericii. Acest lucru a intervenit ca urmare a repunerii în posesia catolicilor a bisericii vechi în anul 1767. Importanţa Gimnaziului Unitarian s-a resimţit nu doar la nivelul localităţii, ci la nivelul întregului ţinut secuiesc. Acesta a avut un rol important în pregătirea intelectuală a revoluţiei din 1848-49 şi a complotului Makk, ce a urmat.
După 1867 a început o perioadă de dezvoltare civică puternică. În 1870 şi-a început activitatea Şcoala Pedagogică de Stat. Calea ferată dată în funcţiune în 1888 a condus la intensificarea vieţii economice. În anul 1902 s-a construit o Fabrică de prelucrarea a inului şi a cânepei. Se fondează asociaţii culturale, casinouri. Urmele acestei epoci se regăsesc şi astăzi în construcţiile ridicate în această perioadă: Clădirea justiţiei (astăzi spital) din 1896, clădirea şcolii pedagogice (astăzi Grup Şcolar Zeyk Domokos) din 1912, noua clădire a gimnaziului unitarian din 1914.
Avântul acestei dezvoltări a fost întrerupt de declanşarea primului război mondial, tributul căruia se cifrează la 144 de morţi. Ca urmare a dictatului de pace de la Trianon autorităţile române au suspendat învăţământul primar de stat în limba maternă (1 decembrie 1919) şi pregătirea de pedagogi maghiari (1935). Biserica reformată – pentru a asigura învăţământul primar în limba maghiară a construit o şcoală confesională în 1935 (azi cămin cultural) deşi ei deţineau şi vechea şcoală.
Revenirea din 1940 ca urmare a pactului de la Viena a fost primită de locuitorii oraşului cu entuziasm nemărginit – ca de altfel de către toţi maghiarii din Transilvania de Nord. Însă pentru reglarea de conturi şi mutare de graniţe s-a plătit din nou tribut de sânge.
Drept urmare s-a stabilit un regim social impus de afară, dar construit din interior, care pentru timp îndelungat a alterat bazele conştiinţei de neam, a culturii, religiei şi a moralului de muncă. Perioada scursă după schimbările din 1989 poartă încă amprentele acestei perioade, amplificată de ineficienţa reformelor politicii ortodoxe în stil balcanic.
